Ce putem face ca de azi înainte indemnizația de hrană să se calculeze corect
Ce putem face ca de azi înainte indemnizația de hrană să se includă și în concediul de odihnă/medical/studii cu plată și în zilele libere suplimentare? Este întrebarea la care toată lumea ar vrea să știe răspunsul.
Eu am o soluție pentru asta dar să începem cu începutul. Salvați această postare pentru că această soluție se poate aplica oricând și cu orice drept salarial neacordat nu doar cu hrana greșită.
Cunoașteți această expresie?
"Nu știi, te învățăm. Nu poți, te ajutăm. Nu vrei, te obligăm."
Din păcate această expresie aparține bolșevicului Lenin dar se potrivește de minune cu situația de față.
De ce nu mai merge nimic în țara asta? Pentru că majoritatea instituțiilor nu își mai fac treaba. Dacă acestea nu știu cum să-și facă treaba, le învățăm. Dacă nu pot, le ajutăm. Dacă nu vor, le obligăm.
În cazul de față vom vorbi de ITM. Această instituție printre atribuțiile pe care le are este și controlarea stabilirii și acordării drepturilor cuvenite salariaților. Baza legală care spune acest lucru este art. 6 alin. (2) pct. A. lit. b) din Legea 108/1999
Art. 6 alin. (2) pct. A. lit. b) din Legea 108/1999
”Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii specifice în domeniul relaţiilor de muncă:
b) controlează stabilirea şi acordarea drepturilor cuvenite salariaţilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;”
Răspunderea pentru stabilirea corectă a salariilor îi revine ordonatorului de credite adică directorul unității școlare. Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017 ordonatorul de credite are obligația să stabilească corect drepturile salariale.
Art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017: ”Ordonatorii de credite au OBLIGAȚIA să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/INDEMNIZAȚIILE lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.”
De asemenea în exercitarea acestor atribuții ITM-ul are dreptul ca în urma controlului să dispună angajatorului măsuri în vederea remedierii problemelor și cu un timp de rezolvare limitat cf. art. 19 lit. i) din Legea 108/1999.
Art. 19 din Legea 108/1999
Inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, au următoarele drepturi:
i) să dispună angajatorului măsuri, în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităţilor constatate;
Dacă angajatorul în urma măsurilor dispuse de ITM nu remediază problemele constatate, acest angajator se face vinovat de săvârșirea contravenției stabilită de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea 108/1999 care se poate sancționa cu amendă între 5000 și 10000 lei.
Art. 23 din Legea 108/1999
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:
b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;
Dacă angajatorul nu remediază problemele constatate de ITM în termenul specificat, puteți din nou să sesizați ITM-ul în baza art. 23 alin (2) din Legea 108/1999 ca acesta să constate contravenția și să sancționeze angajatorul.
Art. 23 din Legea 108/1999
(2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă.
Dacă ITM-ul refuză să constate și/sau să aplice sancțiunile, aveți posibilitatea să le faceți plângeri penale. Adică ajungem la partea cu îi obligăm altfel răspunzi legal de consecințele neimplicării. Ce înseamnă o plângere penală? O hârtie prin care semnalați poliției abuzul în serviciu făcut de angajații ITM prin neexercitarea atribuțiilor pe care le au. E greu? Nu cred.
Așa trebuie să funcționeze instituțiile și legea în țara asta.
Cum o fi mai util? Să mergi să faci rugăciuni și milogeli prin adrese în fața ministerului educației ca să calculeze corect așa cum fac sindicatele sau să pui la treabă instituțiile ferm și cu plângeri penale în caz de neexecutare? Sincer, m-am săturat de milogeală.
În continuare vă prezint un model de sesizare a ITM-ului și un model pentru solicitarea constatării contravenției și sancționării angajatorului.
Pentru ca acțiunea să aibă efect trebuie să-i bombardați cu sesizări! La treabă!
Model de sesizare a ITM-ului
Către,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Judeţean ....
Subsemnatul/a ..., domiciliat/ă în ...., Str. ..., nr. ..., bl. ..., ap. ..., date de contact tel. ...., în calitate de profesor în cadrul Şcolii ... în temeiul dreptului de petiţionare reglementat de O.G. 27 / 2002 în baza art. 51 din Constituţie, formulez prezenta cerere prealabilă prin care vă solicit:
- în baza art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017 și art. 6 alin. (2) pct. A. lit. b) din Legea 108/1999 să constatați faptul că angajatorul împotriva tuturor prevederilor legale începând cu data de 01.01.2019 și până în prezent la nici un salariat:
a. nu a inclus vreodată indemnizația de hrană în indemnizația de concediu de odihnă pentru zilele de concediu de odihnă
b. nici indemnizația de concediu medical nu a fost calculată corect acolo unde au existat medicale tot din cauza problemei de la pct. 1.a
c. de asemenea angajatorul nu a plătit indemnizația de hrană nici în zilele libere suplimentare acordate de Ministerul Educației care nu se regăsesc în art. 139 Codul Muncii cum ar fi Ziua Învățătorului, punți etc
d. de asemenea nici concediul pentru îngrijirea copilului nu a fost calculat corect din cauza greșelilor menționate anterior - în urma acestei verificări după ce veți constata problemele semnalate la pct. 1 vă solicit în mod expres ca în baza art. 19 lit. i) din Legea 108/1999 să dispuneți angajatorului măsuri pentru remedierea problemelor semnalate și să acordați și un termen limită pentru această remediere și plata corectă a salariilor.
Art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017: ”Ordonatorii de credite au OBLIGAȚIA să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/INDEMNIZAȚIILE lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.”
Art. 6 alin. (2) pct. A. lit. b) din Legea 108/1999
”Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii specifice în domeniul relaţiilor de muncă:
b) controlează stabilirea şi acordarea drepturilor cuvenite salariaţilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;”
Art. 19 din Legea 108/1999
Inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, au următoarele drepturi:
i) să dispună angajatorului măsuri, în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităţilor constatate;
o) să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare;
Pe scurt angajatoul a plătit indemnizația de hrană doar pentru zilele lucrate, neincluzând aceasta și în concediile de odihnă sau medicale și neplătind hrana pentru zilele libere suplimentare.
De menționat că de indemnizația de hrană beneficiază tot personalul școlii: cadre didactice de predare și de conducere, auxiliari și nedidactici și toată lumea a fost păgubită în acest fel.
Baza legală a acestei solicitări este:
- art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017
- art. 18 din Legea 153/2017,
- art. 150 alin. (1) Codul Muncii,
- art. 10 din Anexa la Ordinul 5559 / 2011 pentru perioada de până la 12.07.2021,
- art. 8 alin. (1) din Anexa la Ordinul 4050/2021 pentru perioada de după 12.07.2021.
- CCM nr. 78/2017, nr. 435/2019 și nr. 651/2021
De asemenea justific această solicitare inclusiv cu răspunsul Ministerului Muncii nr. 762 DPS / 29.03.2023 pe care-l atașez la prezenta și care menționează:
”Față de cele de mai sus, indemnizația de hrană acordată potrivit art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, se include în media zilnică pe baza căreia se calculează indemizația de concediu și nu se adaugă suplimentar la aceasta”
Art. 3 alin. (4) din Legea 153/2017: ”Ordonatorii de credite au OBLIGAȚIA să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/INDEMNIZAȚIILE lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.”
Art. 18 din Legea 153/2017: Indemnizația de hrană
(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Indemnizațiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).
A motiva neacordarea indemnizaţiei de hrană în indemnizaţia de concediu cu art. 18 alin. (2) din Legea 153/2017 este absolut ilegal. Hrana se acordă „proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară”. Absolut toate majorările/creșterile, sporurile, indemnizațiile și compensațiile se acordă „proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară” chiar dacă legea nu menţionează expres acest lucru decât la hrană.
În concediu nu se acordă majorări/creșteri, sporuri, indemnizații sau compensații. În concediu se acordă doar indemnizaţia de concediu care are o formulă bine stabilită reglementată de art. 150 alin. (1) Codul Muncii, art. 10 din Anexa la Ordinul 5559 / 2011 și art. 8 alin. (1) din Anexa la Ordinul 4050/2021.
Art. 150 alin. (1) Codul Muncii: ”Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.”
Art. 10 din Anexa la Ordinul 5559 / 2011:
(1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
(2) Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
(3) În calculul indemnizației concediului de odihnă acordat cadrelor didactice se iau în considerare și drepturile salariale care se acordă cu caracter permanent.
Art. 8 alin. (1) din Anexa la Ordinul 4050/2021: ”Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Indemnizația de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizațiile, sporurile și majorările cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menționate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu.”
Prin urmare indemnizaţia de hrană având caracter permanent, obligatoriu trebuie inclusă în calcularea indemnizaţiei de concediu.
De asemenea în calcularea indemnizației de hrană nu trebuie să se scadă absolut niciodată zilele libere acordate suplimentar de Ministerul Educației care nu se regăsesc în Codul Muncii și Contractul Colectiv de Muncă cum ar fi de Ziua Învățătorului, punți etc Toate majorările/creșterile, sporurile, indemnizațiile și compensațiile tranzitorii se acordă integral și nu se scad acele ”zile libere” și prin urmare nu există absolut nici o rațiune legală pentru ca la hrană să se scadă. Prin urmare dacă indemnizația de hrană dacă este în acest moment 2 x 2080 / 12 luni = 347 de lei/lună pentru o normă întreagă, atunci aceasta trebuie acordată indiferent că există sau nu asemenea ”zile libere”.
Solicit RĂSPUNS LEGAL în termen de maxim 30 de zile cf art 8 alin 1 din O.G. 27/2002 şi cu cele 2 semnături cumulative obligatorii conform art. 13 din O.G. nr. 27 /2002 MOTIVAT ÎN DREPT cu TEMEI ÎN LEGE.
Cu respect
Prof ...
DATA
Atașați acest document la sesizare:
Model de solicitare a constatării contravenției și sancționării angajatorului
Către,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Judeţean ...
Subsemnatul/aa ..., domiciliat/ă în ..., Str. ..., nr. ..., bl. ..., ap. ..., date de contact tel. ..., în calitate de profesor în cadrul Şcolii ... în temeiul dreptului de petiţionare reglementat de O.G. 27 / 2002 în baza art. 51 din Constituţie, formulez prezenta cerere prealabilă prin care vă solicit cf. art. 23 alin. (2) din Legea 108/1999 să constatați săvârșirea contravenției stabilită de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea 108/1999 de către Școala ... și să aplicați sancțiunea stabilită de lege. În fapt mi-ați comunicat prin adresa nr. .... din data .... pe care o atașez la prezenta cerere că angajatorului i-ați dat ca măsură ca până la data de .... să remedieze problemele constatate de dvs dar azi suntem în data de ...., termenul a fost depășit și nu s-au rezolvat măsurile decise de dvs.
Art. 23 din Legea 108/1999
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:
b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;
(2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă.
Solicit RĂSPUNS LEGAL cu măsurile pe care le-ați luat în termen de maxim 30 de zile cf art 8 alin 1 din O.G. 27/2002 şi cu cele 2 semnături cumulative obligatorii conform art. 13 din O.G. nr. 27 /2002 MOTIVAT ÎN DREPT cu TEMEI ÎN LEGE.
Cu respect,
Prof
DATA