Am auzit cu toții despre educația sexuală. Am și trecut, nu toți poate, printr-o formă soft, în familie, la școală, sau în ambele: noțiuni de bază privind funcțiile și organele reproductive ale corpului omenesc, igiena, sarcina și pericolul îmbolnăvirilor. Este o formă a „Educației bazată pe abstinența până la căsătorie” („Abstinence sex education”), sau, măcar, până după depășirea perioadei tulburi a adolescenței, legată de permanente și decisive transformări nu numai ale trupului, ci și ale creierului și personalității, formulă introdusă în unele unități din sistemul școlar american.

Este și formula pe care au au în minte, probabil, mulți dintre cei care se declară astăzi de acord cu introducerea în sistemul de educație, de la nivelul preșcolar, a educației sexuale. Mai corect, a noii educații sexuale, cea a cărei introducere în educația publică, de la nivelul grădiniței, ne este cerută imperativ de către organisme internaționale (ONU, UE), ong-uri și militanți neo-marxiști. Adică, așa-zisa „Educație sexuală atotcuprinzătoare” („Comprehenssive sex education”).